Image

Vânăm ca să nu fim vânați. C-așa-i în tenis!

Toți ne împărțim în două categorii. Facem parte fie din una, fie din cealaltă. Și ne luptăm cu toții, să fim în echipa care trebuie. Toți suntem, fie slabi, fie puternici. Fie curajoși, fie lași. Fie îndrăzneți, fie timizi. Fie încrezători, fie nesiguri. Fie frumoși, fie urâți. Fie buni, fie răi.

Eu mi-aș dori, să ne purtăm toate duelurile, bătăliile și războaiele, pe un teritoriu neutru, de unde să pornim de la 0, unde niciunul din noi nu are nici un avans.
Mi-aș dori să ne bem cafeaua într-o cafenea specială. O cafenea în care suntem toți dezbrăcați. Dezbrăcați de secrete și haine, desigur. În care suntem egali, exact ca atunci când am venit pe lume. Mi-ar plăcea să văd câți oameni ar mai intimida atunci.

Am rămâne descoperiți și vulnerabili, cu toate slăbiciunile la vedere. Frustrări, complexe, imperfecțiuni, nemulțumiri, timiditate, nesiguranța, neîncredere, toate expuse. Oare câți am roși? Oare câți ar mai avea “atitudine”? Oare câți ar căuta să se acopere și oare câți ar “poza” relaxați? Oare câți oameni ar sta picior peste picior și ar privi de sus? Oare câți ar fi încrezători și siguri pe ei? Oare câți s-ar simți comfortabil cu goliciunea lor și a celor din jur?
 
Oricare ar fi aceia, ei sunt cei puternici, doar nu putem să fim cu toții lei.

And that’s the naked truth.

Advertisements