Tags

, ,

M-am gândit să încep să povestesc. Să povestesc despre mine și despre ei. Despre El o să povestesc cu altă ocazie. Nu o să păstrez o anumită ordine, ci o să vorbesc despre ei în ordinea în care îmi traversează gândurile. Alții mai des, alții deloc. Pe cei din urmă o să-i las…la urmă.

Și o să încep cu, hai să îi spunem, Mihai, deși nu cred că i se prea potrivește. Mihai m-a făcut atentă cu felul său de a privi, de o îndrăzneală fantastică. Eram amândoi din același oraș, mic de altfel, și tot dădeam nas în nas când ieșeam la cafea sau la club. Avea obiceiul să se uite insistent și fix, ba chiar să se întoarcă cu tot cu scaun dacă nu era bine poziționat, până ajungeam să roșesc de fâstâceală.

Mi-a plăcut mult fizic și m-a atras atitudinea. Despre caracter nu știam prea multe, doar din auzite. Mi-am făcut curaj și m-am hotărât să-l cunosc, deși am știut de la bun început că e ceva în neregulă cu el. Mi-a luat aproximativ trei ani să mă conving că da, chiar era ceva în neregulă cu el.

Mihai, un tip sigur pe el și intimidant, cu atitudine zeflemitoare de know-it-all, m-a atras. M-a atras pentru că mă făcea să mă fâstâcesc, că mă bâlbâiam și îmi transpirau palmele de emoție. M-a atras pentru că nu reușeam să-mi fac ordine în gânduri și nu reușeam să-mi găsesc cuvintele în preajma lui. Tot timpul m-am simțit ca la interviu, că trebuie să-mi aleg cu grijă poveștile. Am simțit tot timpul că e un zid între noi pe care m-am tot chinuit să-l sar în ăștia trei ani, până am căzut și mi-am rupt toate.

Eu m-am gândit că a pățit ceva urât, o mare dezamăgire, orice, viață l-a făcut așa. Și cum mie-mi plac oamenii avariați cel mai mult, l-am găsit numai bun de salvat. Am făcut din el un proiect. Am investit sentimente, nu știu nici de ce și nici când. Acum m-am făcut ceva mai selectivă, nu mai investesc în ceva care nu merită. Tot timpul mi-am dorit să îl salvez și să se schimbe deodată, peste noapte, într-un om deschis și iubitor. Nu știu cum am putut să mă înșel și mai ales de ce am vrut să mă înșel. De ce am dat atâtea șanse degeaba. Dar ar fi fost frumos, dragostea mea să poată schimba oameni. M-am oferit pe mine și m-a consumat, m-am recuperat cu greu și am rămas goală pe dinăuntru, exact că o sticluța de parfum terminată, care nu-ți mai folosește la nimic, dar nu-ți vine nici să o arunci, că-i frumoasă.

M-am întors de multe ori, până nu m-am mai întors deloc. Acum e doar Mihai. Mihai care a rămas în urmă, acolo unde îi era locul de la bun început. Îi doresc numai bine, îi doresc să fie fericit și mai ales, îi doresc să fie iubit, pentru că aici cu siguranță o să întâmpine ceva greutăți. Nu îi port pică, dar nici nu vreau să-l iert. Nu pentru că m-a rănit, ci pentru că nu a vrut să mă lase, sau mai degrabă nu mi-a dat voie, să mă relaxez și să fiu eu, nici măcar pentru o clipă. Cu alte cuvinte, nu m-a cunoscut niciodată. Și mi-ar plăcea să pot spune și eu același lucru despre el.

Acum, mă bucur că n-am aruncat sticluța aia de parfum, pentru că era reîncărcabilă.

Advertisements