Tags
Zilele astea m-am gândit mult la fericire. M-am gândit că după asta alergăm cu toții, după fericirea asta nenorocită, care ne face nebuni. Care e mai rea ca un drog, pentru că niciodată nu te poți vindeca de dependența asta. Ne trezim în fiecare dimineață și nu știm ce să facem, unde să o căutăm, cum o găsim, cum să o lăsăm să preia controlul asupra noastră, cum ne îneacă în ea până ce nu mai știm nici să respirăm singuri, care ne restarteaza de fiecare dată când își trece efectul, cum sărim în ea ca de la trambulină fără ca măcar să știm cât e de adâncă apa, cum ne scufundăm în starea asta de beatitudine.
Alții o caută în locuri dubioase, alții o caută într-un pahar de vin, alții o caută într-o aventură de o seară, alții o caută într-o aventură care nu se mai termină, alții o caută în prieteni, alții o caută în muzică, alții într-o femeie ușoară, alții într-un bărbat rău intenționat, alții o caută în alți oameni, alții chiar o găsesc. Dar asta nu-i decât falsă fericire, fericire care nu durează, fericire care se consumă. Toți căutăm să umplem golul ăsta din noi care devine din ce în ce mai mare și mai greu de săturat. Și uităm să o căutăm în noi, căci fericirea de acolo vine.